Efectele muzicii asupra creierului – acordurile muzicale!
Muzica a reprezentat o formă de comunicare încă din cele mai vechi timpuri. Omul se năștea, se căsătorea și, în final, trecea la cele veșnice pe acorduri muzicale. Obiceiurile s-au păstrat până în ziua de astăzi și demonstrează importanța pe care o are această artă.
Cu toate acestea, abia în secolul al XVIII-lea au apărut primele cercetări științifice, care au atestat efectele pe care muzica le are asupra psihicului uman. Subiectul tratat în studiul „Reflections on the power of music” a fost reluat cu interes mai târziu, mai ales în secolul al XX-lea, când s-au pus bazele unei adevărate științe de terapie muzicală. Așadar, dacă ești și tu curios să afli ce au arătat aceste cercetări, atunci descoperă în continuare ce efecte are muzica asupra ta!
Muzica poate avea efecte surprinzătoare asupra psihicului uman, care, dacă nu ar fi demonstrate științific, ar părea ireale.
Știi că accelerează vindecarea leziunilor neuronale?
Știi că muzica poate reduce durerea și crește mobilitatea celor care suferă de fibromialgie?
Știi că ajută și la îmbunătățirea calității somnului, de aceea este recomandată pentru bebeluși încă din primele luni de viață.
Efectele muzicii asupra copiilor
Muzica are efecte diferite asupra copiilor, în funcție de vârsta acestora. Pentru bebeluși, ea acționează ca un calmant, ajutându-i să adoarmă mai repede. De asemenea, contribuie și la dezvoltarea motorie armonioasă și la stabilizarea stărilor emoționale și facilitează recunoașterea vocilor.
Lucrurile se schimbă în cazul prichindeilor mai mari de 4-5 ani. Așadar, iată beneficiile pe care le are muzica asupra acestora:
- Stimulează creativitatea și inteligența
Specialiștii sunt de părere că muzica îi face pe cei mici mai fericiți și, astfel, le dezvoltă imaginația și le permite să își exprime emoțiile într-un mod creativ. Nu degeaba se spune că muzicienii sunt oamenii cei mai inventivi!
În plus, muzica are și o parte pragmatică. Studiile arată că, după numai 15 luni de practică cu un instrument, intelectul devine mai alert și funcțiile motorii se îmbunătățesc.
- Întărește sistemul imunitar și previne apariția bolilor cardiovasculare
Deși cei mai mulți dintre copii nu suferă de afecțiuni cardiace, nu se poate spune spune că nu au nici probleme cu sistemul imunitar. Pentru că acesta se dezvoltă în timp, ei se îmbolnăvesc ușor, în special dacă sunt foarte mici. Muzica ajută în acest sens. Un studiu efectuat în Leipzig, Germania, de către cercetătorii Institutului Max Planck, a demonstrat că 300 de subiecți au prezentat, în urma unei audiții muzicale, mai mulți anticorpi și mult mai puțini cortizoni.
Mai mult, muzica contribuie și la prevenirea bolilor cardiovasculare, prin reducerea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace.
- Dezvoltă calități precum răbdarea și perseverența
La fel ca în cazul picturii sau a celorlalte arte, și aici, dacă nu exersezi mult, nu vei ajunge niciodată să faci performanță. Să înveți să cânți la un instrument este un lucru extrem de dificil, dar mulți nu renunță la această pasiune, și asta datorită în mare parte muzicii. Atunci când o asculți, ea poate calma instant organismul tensionat și te ajută, astfel, să îți continui activitatea. https://dance-academy.ro/cursuri/
Efectele muzicii asupra adulților
Deși muzica poate avea aceleași efecte benefice și asupra adulților, în cazul lor, poate rezolva și afecțiuni de ordin psihologic, precum stresul și insomniile. Iată cum contribuie ea la dezvoltarea continuă a unui organism matur:
- Crește productivitatea
Un efect demonstrat al muzicii este creșterea nivelului de hormoni și al altor substanțe din organism, care sunt esențiale pentru energia psihică și pentru concentrarea mentală. În plus, stimulează și receptorii acestora. Așadar, în funcție de genul muzical cu care fiecare individ rezonează, ea poate contribui la creșterea productivității.
- Sporește capacitatea de concentrare și de memorizare
Studiile care au demonstrat aceste efecte au fost unele intuitive: au pornit de la evocarea unor amintiri provocate de audiția unei piese. Fenomenul petrecut la nivel neuroanatomic a fost cercetat în continuare și s-a demonstrat, astfel, că persoanele care ascultă muzică în mod constant au o capacitate de memorizare mult mai mare decât cele care nu o fac.
De asemenea, muzica contribuie și la îmbunătățirea memoriei și acest efect este demonstrat de nenumărate studii, care atestă că audiția pieselor muzicale stopează progresia unor boli degenerative, care determină pierderi de memorie semnificative, ca demența sau Alzheimerul.
- Reduce stresul și previne anxietatea
Specialiștii au demonstrat că muzica a avut același efect ca tratamentele cu anxiolitice asupra pacienților care sufereau de anxietate. Mai mult, stresul acumulat peste zi poate fi redus prin intermediul anumitor genuri muzicale, precum muzica celtică, clasică (în special cea care valorifică flautul) sau jazz-ul.
Așadar, muzica are efecte miraculoase asupra omului, iar cercetările despre acest aspect sunt abia la început! Așadar, dacă nu i-ai acordat o importanță prea mare până acum, încearcă să conștientizezi transformările prin care treci când asculți un gen muzical. Creează-ți diferite playlist-uri, pentru curățenie, pentru citit sau pentru shopping și bucură-te și tu de toate aceste beneficii!
Sursa articol : Blog.mcmusic.ro
